0

Zece semne ale unei culturi in criza II

Continuam meditatia inceputa in urma cu cateva luni, prezentand cadrul teologic (doctrinar si moral) si teleologic (al scopului final), asa cum le gasim prezentate in Sfintele Scripturi.

TEOLOGIE

Prezentam, mai jos, aceasta realitate atat istorica cat si spirituala, asa cum a fost identificata in urma cu aproape doua milenii de apostolul Pavel, inspirat si insuflat de Duhul Sfant, , “caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 2:10). Iar implicatia practica a acestei analize este tot Cuvantul Adevarului care ne indeamna de sapte ori intr-o singura carte, “”Cine are urechi, sa asculte ce zice bisericilor Duhul:” (Apoc. 2:7, 11, 17, 29; 3:6, 13, 22).

Pentru analiza si contextualizare, am ales pasajul din cartea Tit, finalul capitolului 1, mai exact versetele 12-16.

Unul din ei, chiar proroc al lor, a zis: “Cretanii sunt totdeauna niste mincinosi, niste fiare rele, niste pantece lenese.” Marturia aceasta este adevarata. De aceea mustra-i aspru, ca sa fie sanatosi in credinta, si sa nu se tina de basme evreiesti si de porunci date de oameni, care se intorc de la adevar. Totul este curat pentru cei curati: dar pentru cei necurati si necredinciosi, nimic nu este curat: pana si mintea si cugetul le sunt spurcate. Ei se lauda ca cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Il tagaduiesc, caci sunt o scarba: nesupusi si netrebnici pentru orice fapta buna (Tit 1:3-8).

Pasajul se refera la Cretani, deci la o civilizatie candva, la o cultura (sau subcultura), la o realitate care a devenit endemica si fara echivoc (“cretanii,”deci toti, si “totdeauna,” deci un mod general de viata), la o stare de decadere spirituala generalizata si la un pericol iminent. Speranta, singura, este in transformarea inimii, si aceasta doar prin lucrarea tainica si supranaturala a Duhului Sfant. Pentru ca asa ceva sa se intample, o conditie se impune imperios: pocainta inimii si credinta in Dumnezeu si in Cuvantul Sau (sa nu uitam ca ei s-au intors de la adevar spre invataturi, mituri, filozofii si religii omenesti). Rezultatul va fi vindecarea inimii (a sufletului), speranta pentru ei si pentru copiii lor; altfel vor fi indepartati de la Fata lui Dumnezeu...

TELEOLOGIE: Mustrare Aspra

(analiza pe versetul 16)

I. INCHINARE (Dumnezeu)

II. INVATARE (“cunosc”)

III. INGAMFARE (“se lauda”)

IV. IPOCRIZIE (”cu faptele Il tagaduiesc”)

V. IMPOTRIVIRE (“nesupusi”)

VI. INUTILITATE (”netrebnici pentru orice fapta buna”)

CONCLUZIA: INDEPARTARE de la Fata lui Dumnezeu (“sunt o scarba”)

In cadrul larg al temei (Culturi In Criza), fenomenul aparent izolat al locuitorilor Insulei Creta, prin directia si implicatiile ultimului verset devine leit-motiv al civilizatiei inceputului de Mileniu Trei si al al „sfarsitului veacului“ despre care vorbea Mantuitorul, Domnul Isus Hristos. Inceputul veacului douazeci si unu devine astfel sfarsit de veac si de mileniu, sfarsit de cultura si sfarsit de istorie. Si vorbim aici de istoria prezenta, dar sa nu uitam ca aceasta nu este singura istorie a lumii; inaintea ei, din eternitatea trecuta, paralel cu ea si intrepatrunsa in chip tainic, cat si dupa ea, in eternitatea viitoare, Istoria Mantuirii isi desfasoara cursul dupa ceasul divin, cu neputinta de a fi schimbata ori afectata de meschinaria omului instrainat de Creator, arogant si razvratit de la inceput si pana la sfarsit, insa complet neputincios inaintea mortii fizice, si cu atat mai putin inaintea celei eterne, moartea a doua...

Suntem cu totii martori oculari ai implinirii previziunii lui Andre Malraux care, cu jumatate de veac in urma a spus memorabile cuvinte, „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc,“ la nici un deceniu dupa inceputul lui... Insa religia nu poate mantui pe nimeni; dimpotriva, religiile lumii, inclusiv Crestinismul ca si Crestinatate, au pus varf nelegiuirii omului in indepartarea lui de Dumnezeu-Creatorul, cauzand peste 90% din razboaiele istoriei. Doar Intoarcerea la Creator, prin credinta in lucrarea mantuitoare a lui Hristos, Dumnezeu intrupat in istorie si Cel care a substituit intreaga rasa umana in moarte, biruind-o prin Inviere, readuce viata eterna creaturii, facuta de la inceput dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Daca exista o existenta eterna fericita a Vietii si care este intoarcerea la comuniunea cu Creatorul, exista implicit si o existenta eterna damnata a mortii, indepartarea fara echivoc si definitiva de la Fata lui Dumnezeu, Creatorul tuturor, vazutelor si nevazutelor. Aceasta este ceea ce se numeste plansul si scrasnirea dintilor...

Posibilitatea izbavirii de moartea eterna (moartea a doua), si implicit a vietii eterne fericite, este oferita tuturor, fiind darul lui Dumnezeu, prin pocainta fata de Dumnezeu si prin credinta in Domnul Isus Hristos, jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. Intrarea in Imparatia vesnica a lui Dumnezeu, Tatal nostru, si a Domnului nostru Isus Hristos, este oferita in dar de Cel care a spus,

„Fericiti si sfinti sunt cei ce au parte de intaia inviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos, si vor imparati cu El o mie de ani“ (Ap. 20:6), „Iata, Eu vin curand; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui. Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma, Inceputul si Sfarsitul. Ferice de cei ce isi spala hainele ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti in cetate“ (Ap. 22:12-14).

Culturi si civilizatii s-au ridicat si au apus; toate culturile lumii vor cadea; deodata; si, impreuna cu ele toate popoarele lumii. Va ramane insa un popor, Poporul lui Dumnezeu si o Imparatie, Imparatia lui Dumnezeu. Si un cuvant solemn de incheiere,

Luati seama ca nu cumva sa nu voiti sa ascultati de Cel ce va vorbeste! Caci daca n-au scapat cei ce n-au vrut sa asculte de cel ce vorbea pe pamant, cu atat mai mult nu vom scapa noi, daca ne intoarcem de la Cel ce vorbeste din ceruri, al Carui glas a clatinat atunci pamantul, si care acum a facut fagaduinta aceasta: „Voi mai clatina inca o data, nu numai pamantul, ci si cerul.“ Cuvintele acestea “inca o data“ arata ca schimbarea lucrurilor clatinate, adica a lucrurilor facute, este facuta tocmai ca sa ramana lucrurile care nu se clatina. Fiindca am primit dar o Imparatie care nu se poate clatina, sa ne aratam multumitori si sa aducem astfel lui Dumnezeu o inchinare placuta, cu evlavie si cu frica; fiindca Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor“ (Evr. 12:25-29).

Comments

Add New

Write comment

Name:

Email:

Website:

Title:

UBBCode: